Elevii clasei a II-a B, coordonați de dna învățătoare Stana Mihaela, au început cu entuziasm o nouă aventură educativă în cadrul proiectului eTwinning „Math Detectives”. Această inițiativă își propune să stimuleze creativitatea, gândirea logică și pasiunea pentru matematică prin activități interactive și colaborative.
Prima provocare a fost una specială și foarte „naturală”: copiii au fost invitați să caute materiale din natură – pietre, frunze, flori, măceșe și alte obiecte naturale – pentru a realiza cifra 11, ca parte din sarcina lor atribuită în produsul comun al proiectului. Elevii și-au pus imaginația la lucru, combinând elementele colectate pentru a crea numărul 11 într-un mod artistic și inovator.
Această activitate nu doar că le-a permis elevilor să înțeleagă mai bine conceptul numeric, dar le-a oferit și ocazia de a explora natura din jurul lor și de a se bucura de învățare prin joc și experimentare. Entuziasmul și implicarea lor arată că matematica poate fi distractivă și creativă, mai ales atunci când înveți împreună cu colegii.
Prin proiectul „Math Detectives”, elevii clasei a II-a B continuă să descopere frumusețea matematicii, transformând fiecare sarcină într-o adevărată aventură educativă.






